luni, 5 noiembrie 2007

Tzar. Eu sunt. Noi suntem. Noi am fost.

Ma suna. El ma suna. Tocmai el. De ce? De ce acum si de ce tocmai el? Astept. Poate a gresit numarul sau poate se razgandeste. Dar dupa 2 minute telefonul inca suna. Reticenta, il iau si ma uit la el de parca ar fi ceva extra-terestrial. Raspund si cu mare grija si frica il tin la ureche. Dupa vreme de cateva secunde care mi s-au parut o eternitate, ma intreaba ce fac si daca ies sa ma plimb. Parca automat ii raspund "da" si imi mai spune ceva dupa care inchide. MI-a luat ceva timp sa realizez ce a zis. Pret de cateva minute am stat ca o piatra: nemiscata, cu mintea alba, golita. Mi-am revenit printr-o zvacnire si am reprodus ultimele lui cuvinte. "Pa". Ok, asta era normal sa zica. Dar ce a zis inainte? "Ne vedem in curand". Adica? "In 15 minute sa cobori. Te voi astepta". Aha, acum totul se leaga. .... CE?! Realizez la ce am zis eu "da" si ma grabesc sa ma pregatesc. Ies repede afara si il vad. Chiar ma astepta. Nu pot sa-mi stapaesc zambetul ce lua nastere pe buzele si in ochii mei. Cat am stat impreuna, in ziua aceea, parca totul era perfect, nimeni si nimic nu mai exista in afara de noi doi. Saruturile durau parca secole, la fel si imbratisarile noastre. Parca eram un intreg. Formam un "unul". Nu mai eram "unii". Tot ce faceam era pentru celalalt. Despartirea a fost usoara pentu ca am invatat sa ma bucur de clipele petrecute, nu sa regret cele ce nu au avut loc. Sper la inca o zi asemanatoare, dar voi renunta curand pentru ca nu imi place sa astept, sa ma hranesc cu speranta zilei de maine. A fost frumos ce a fost. A fost si gata. Poate nici nu va ma fi. ... Zambesc. Cu gandul la el. Zambesc si trec mai departe, fericita de amintirile acumulate si de clipele de nulitate spatiala, nulitate absurda si fericita.

sâmbătă, 3 noiembrie 2007

Oare basmele devin realitate?!

" Se vad, se privesc, se indragostesc. Superficial poate sau pentru totdeauna. Petrec pauza cu prietenii lor si se prefac ca ii asculta. Nu-si pot dezlipii privirile. S-au incurcat. S-au incurcat in priviri, in zambete, in holbari, in intrebari, in framantari. Urmatoarea pauza trec unul pe langa celalalt si se ating din greseala....lui ii cade mapa....ei ii cade lumea. Totul se invarte si nimic nu mai e la fel, simte ca trebuie sa faca ceva dar nu stie ce...si oricum....i-ar fi frica. Il asteapta pe el sa faca primul pas. Dar si lui ii este frica. Asa trec zile in care suspina unul dupa celalalt in tacere...in umbra...ascuns. Ea cedeaza, se duce nervoasa la el si ii tipa ""Te iubesc! Nu vezi, nu observi, nu realizezi? Sau nu vrei?"" El zambeste dragastos si cu o miscare brusca si totusi delicata o trage spre el si o saruta. Ea tace si intepeneste, simte un fior de gheata fierbinte strabatand-o. Corpul ingheata, inima fierbe. Sarutul se termina. Se privesc, tacuti, si zambesc. Lumea din jur disparuse. Se plac. Se iubesc. Se vor...Se au. "
O adevarata poveste de dragoste....dar ca orice lucru perfect...nu exista. Nimic nu este ca in poveste.. nu in realitate. Lucrurile NU se intampla asa, povestea NU decurge dupa acelasi fir narativ si personajele NU reactioneaza identic. De ce dragostea este asa de complicata? Dureroasa? Fluturii in stomac se transforma in molii care ulterior te vor manca, atunci cand vei realiza k visele nu se implinesc mereu si ca Fat-Frumos al tau are alta Printesa. Tu vei ramane Cenusareasa ce nu se va transforma niciodata in printesa, la care nu isi face aparitia Zana si care nu este ajutata de porumbei sa separe realitatea de vis. Si asa se destrama lumea ta,... cade si, -ironic-, nu se opreste... Exact ca intr-o poveste.

Ninge...!...?

Ninge!... sau poate nu....nu afara, dar in inimea mea de copil naiv, ninge. Craciun este in fiecare zi atunci cand ma scol si primul lucru pe care il vad este cerul alb. Ma ridic din pat cu o falsa speranta ca sunt cadouri sub brad...dar nu este nici un brad, nici cadouri, nici macar zapada. Sper ca anul asta sa fie zapada, altfel Mosu' va trebui sa-si ia motor. De Craciun vreau si eu ceva. Nu multe lucruri si nu extravagante. Vreau sa ma distrez cu prietenii mei, sa ma inteleg bine cu mama si SA NINGA. In primul rand sa ninga. Pentru ca ninsoarea din sufletul meu si cea din The Sims 2 Seasons parca nu ajunge. Vreau zapada, vreau albul acela imaculat si neatins [nu acela spalacit si murdar de la rotile tirurilor care trec] si, in primul rand, vreau puritatea, naivitatea si credinta ca nu exista rau si falsitate pe lume....vreau inapoi copilaria.