Primavara. Un copac renaste.
Langa el verdeata
Pe care un miel o paste.
Mai incolo zace o para malaiata.
Printre ramurile incretite, indoite,
Cu urme de zapada si colturi albite,
Se zareste un mugur de frunza.
Ma amuza.
Vara. Mugurul a devenit frunza.
A crescut. E mare.
Ma plimb. Caut o scuza
Sa o privesc, e o chemare
Catre necunoscutul familiar.
Toamna. Un gust amar
Imi incearca mintea.
Frunza, nehalita,
S-a intins mai mult ca suratele sale.
O floare se leapada de petale.
Galbena si trufasa, frunza se leaga dulce
In bata vantului. Copacul plange.
El stie ce va urma.
Eu refuz sa stiu continuarea.
Iarna. Copacul zgribulit isi plange copiii.
Indoit de durere, se pleaca la pamant
Si prin vantul rece se aude plansul mut.
Ramurile acoperite cu zapada par pale.
Dau albeata de-o parte. Sunt goale.
Pe jos, sub ramura incretita, indoit,
E frunza mea, albita.
Numai respira. Ciclul ei s-a terminat.
Cu sufletul crapat, ma abat
De la drumul spre casa mea.
Ma intreaba inima, nelinistita :
Oare anotimpul meu va fi tot iarna?
Oare voi fi la fel de linistita?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu